Ep.4 Principele de Jilava vs. The Little Hobbit

Cu toţii îi cunoaştem mânia lui The Little Hobbit şi cum acesta

şi-ar dori să preia puterea asupra Regatului Colegiului Naţional ‘‘Ecaterina Teodoroiu’’, învingându-l astfel pe Principele de Jilava. Cei doi aveau fiecare câte o societate ultrasecretă şi multilateral dezvoltată cu ajutorul căreia vroiau să deţină supremaţia…yeah right !

Principele de Jilava, actualul deţinător al Marelui Scaun de la Palat, îi supraveghează pe toţi cu ajutorul Ochiului Magic al lui Sauron din varful Palatului .

The Little Hobbit porneşte o adevărată campanie secretă, ferindu-se de Ochiul Magic şi îşi caută cu disperare adepţi printre hobbiţii din Regat.

Cum aveau de ales între a folosi banii pentru bursele copiilor hobbiţi…auzi la ei burse…aşa…şi între a monta camere de supraveghere, bineînţeles că au ales a doua variantă şi au montat camerele în felul următor: 2 afară la intrare, ca să nu fie luaţi prin surprindere de inspectori…căte una la fiecare etaj…7 în baia profesorilor…13 în baia fetelor şi niciuna în baia băieţilor, că montaseră una da’ nu-s’ ce dracu’ avea de nu mergea că se vedea aşa numai fum o negura completa..o avea defectu’ stricat, I dunno…aşa că micii hobbiţti pot fuma liniştiţi în continuare…în baie.

Aceşti doi lorzi se luptau cu mare demnitate pentru supremaţie, spionându-se unul pe altul şi pe la spate (să nu se înţeleagă altceva…). De câte ori nu i s-a părut Principelui de Jilava că ba veioza, ba ficusu’ seamănă cu The Little Hobbit…dar voi ştiţi, asul din bocanc al Principelui e că are un ochi de geam şi unul de sticlă fina, termopan, originar din Bavaria, primit cadou de aniversarea sa de la bunul camarad, Cornel di Bavaria.

Într-o splendidă zi de iarnă, pe final de semestru când în şcoală bătea un vânt rece, iar holurile erau pustii şi camerele lui Sauron nu aveau ce supraveghea, vocea autoritară a Principelui de Jilava răsună cu un ecou asurzitor vibrând până şi balustradele reci şi sinistre ale scărilor interioare. Din pieptul puternic al maestrului se auzi:

- Consiliu !!! Ora 12 !!!

Subalternii restrânşi la o şuetă în cancelaria ororilor se îngroziră şi

într-o clipă încăperea arăta ca un muşuroi de furnici, fiecare căutându-şi documentele necesare pentru respectiva întrunire. Într-un colţ, Prinţul di Bavaria repeta continuu:

- Docomentele, docomentele…le-am spus de atâtea ori…n-o să-i

mai acopăr…a câta oară? (Acest personaj carunt si intelept..sau nu..avea un aer(e) atat de misterios, fiind balonat mai tot timpul.)

Se simţea înfiorător şi picături de sudoare reci îi brăzdau fruntea încreţită. Venise momentul adevărului.

Când gongul bătu ora 12 fix, cu toţii erau restrânşi în jurul mesei rotunde, asemenea cavalerilor templieri. Deodată, în uşă îşi făcu apariţia Principele de Jilava, cu a sa costumaţie morbidă şi o glugă neagră pe cap, oferindu-i un aer de ‘‘Black Knight’’. În mâna dreaptă ţinea un sceptru cu diamante de felurite culori, iar în cealaltă avea un dosar gros şi prăfuit. Bătu cu sceptrul în podea, oferind auditoriului un moment de scurtă panică şi porni ameninţător spre locul său…dar păşind neatent se împiedică de covorul auriu întins şi printr-o fandare bruscă se trezi pe jos, întreaga sală răbufnind într-un hohot molipsitor de râs.

- Fir-aţi ai dracului de slugarnici amărâţi…îndrăzniţi să râdeţi de

stăpânul vostru ? se auzi scrâşnind din dinţi Principele.

Se ridică şovăielnic şi îşi lua locul în primire. Trânti dosarul pe masă şi bătu cu ciocanul din lemn de abanos, negru ca al sau suflet. Şedinţa putea începe. În colţul opus, o creatură aproape mitică, negricioasă, modest îmbrăcată şi cu o privire aspră, ca de gheaţă, tremura din toate încheieturile şi bineînţeles duhnea a vapori de alcool dublu rafinat (un mai vechi viciu al său care-i măcina atât trupul, cât si raţiunea).

Principele de Jilava deschise dosarul şi extrase o fişă din care citi cu răutate în glas şi cu un ton de ameninţare:

- TU, The Little Hobbit, creatură dezgustătoare, pe care am

adoptat-o în sânul confesiunii, eşti acuzat de înaltă trădare si spionaj. TU, fiul risipitor al acestui Colegiu Medieval si recunoscut pe intreg mapamondul ne-ai injosit prin al tau comportament. A venit vremea razbunarii (payback time motha’fucker, isi zise in gand Principele, mandru de engleza sa de balta..sau mai degraba de ocean, in calitate de fost pirat).

De cealalta parte cu un tremur speficic, The Little Hobbit se ridica usor privind atent la fiecare coleg in parte si facu o grimasa. In clipa urmatoare se napusti asupra Principelui care luat prin surprindere se prabusi pe podea facand-o sa scartaie din toate incheieturile.

In cele ce urmara se desfasura un episod de lupta clasica, corp la corp cu procedee din K1, Box, kickboxing si chiar judo. Era o lupta crancena intre maestrul colegiului si cel care il vana de atata timp.

In ochii amandurora sa citea ura fata de celalalt, dusmania si incrancenarea.

Urlete de incurajare se auzeau din toate colturile salii, altii sustinandu-l pe Principe, altii (mai putini la numar) pe Hobbit (mai bine zis doar Maria, femeia de servici care isi mai petrecea noptile cu favoritul sau in timpul vacantei si nu numai).

Asadar, lupta era in toi. The Little Hobbit scoase din buzunar o sticla de cognac si dupa ce ii reteza gatul de perete (dar nu inainte de a sorbi si o ultima picatura din aceasta minunata ambrozie), se apropie cu pasi marunti de Principe, care la randul lui scoase o sabie de argint incrustata cu cele mai fine diamante, primite cadou chiar de la tatal sau la nastere.

Era un spadasin desavarsit datorita multelor vizite in saloanele de gen la Monaco, Paris etc.

Manuia sabia ca un adevarat cavaler Jedi. Intr-un moment de slabiciune al hobbitului, Principele se repezi si il lovi pe acesta cu o forta infernala in umar (pe langa scapula mai exact), adversarul se clatina usor si singurul sau suport era peretele (“Perete langa perete”..ca sa vezi, cum a grait un mare geniu odata, in vremuri de asemenea apuse) manjindu-l cu sange. Il cuprinse o ameteala fortata si desi se straduia din rasputeri sa nu cada prada inamicului, se intinse pe podea oferindu-i acestuia laurii de invingator. Urmara clipe grele de tacere in care nimeni si nimic nu se putu auzi.
Tacerea fu sparta doar de strigatul victorios al Principelui care arunca sabia, ca marturie a victoriei si striga :

- Acest netrebnic sa fie spanzurat in curtea colegiului.

In clipa urmatoare urale de bucurie se auzira pana in inaltul incaperii, chiar si peretii vibrand de atatia decibeli. Toti se inclinara in fata campionului absolut si isi jurara sa nu-l supere niciodata, dar vom trai si vom vedea, fiecare are pretul lui, corect?!

Tanti Maria la vederea celor intamplate izbucni in plans si fugi in graba la ranit, se apleca asupra lui, ii lua fata sangeranda in mana..si pentru o clipa ramase muta de uimire : acesta traia! Deschise ochii ca un nou nascut si sopti cu greu :

-Ajuta-ma sa fug..si vei fi rasplatita..
Femeia nu statu mult pe ganduri, il ridica pe Little Hobbit cu propriile forte dobandite ani in sir prin maturarea holurilor cu mopul si il tari pe scari, in timp ce toata lumea era preocupata sa-l ridice in slavi pe Principe.

Asadar, The Little Hobbit fu ajutat de complicea si concubina sa, mult iubita si pretuita tanti Maria si nu mare le fu mirarea celor din camera cand nu mai observara lesul acestuia intins pe podea. Totusi Principele nu-si facea probleme, stia ca hobbitul fusese ranit aproape mortal, dar si moral si hotari sa-l lase in plata Domnului.

Victoria, desi stirbita prin disparitia invaluita in mister a hobbitului, fu totusi sarbatorita cu mare fast intr-un cerc restrans, iar tanti Maria fu nevoita sa curete in urma stapanilor ei, injurand cu nesat :

- Fir-ati ai dracu’ de ordinari, vine ea si vremea razbunarii!

TO BE CONTINUED…